Adevărul este un moft
Mă tot întrebam de ce oamenii acceptă sau măcar li se par posibile chestii destul de absurde. Când cineva spunea că doamna Macron a fost înainte de căsătorie bărbat, și a făcut o operație de schimbare a sexului, au apărut multe comentarii care spuneau că se așteptau la așa ceva, și că se explică comportamentul președintelui Franței. Să nu le funcționeze rațiunea? Să aibă probleme cu perceperea Realului? Să se lase orbiți niște vorbe doar pentru că le susțin ideile în care cred?
Probabil că ultima variantă se apropie cât de cât de realitate. Am descoperit, citind pe la alții, că pentru ființa umană cea mai importantă valoare nu este adevărul, așa cum am crede dacă am păstra o viziune idealistă despre om, ci supraviețuirea. Iar supraviețuirea omului nu este posibilă de unul singur, ci numai împreună cu alții. Iar aici stă cheia înțelegerii comportamentului uman: „nu e bine să fie omul singur”. De acord, dar mai contează și cu cine se însoțește.
De unul singur omul nu prea este în stare să facă față nici forțelor naturii, nici altor oameni deja grupați împreună. Așa iau naștere haitele, triburile, partidele politice, ideologiile și curentele de idei. Iar persoana se definește pe sine mai mult prin aderența la diverse grupuri (român, liberal, stelist) decât prin caracteristici intrinseci.
Omul ajunge să identifice, adeseori inconștient, interesul grupului din care face parte cu adevărul obiectiv. De aceea este gata să susțină chestii care, privite din perspectiva opusă, sunt aberații fără acoperire. Iar în această lume de păreri contradictorii nu mai avem cum să ne înțelegem unii cu alții, dacă aderăm la triburi diferite. Ar trebui totuși să fie scuzabil: Este vorba totuși despre supraviețuire. Ce poate fi mai important decât să trăiești? Poate ar fi să trăiești în adevăr, dar deja asta ar fi un rafinament de care majoritatea dintre noi nu avem nevoie.
Astfel că pot să ajung la o concluzie curioasă: să aflu adevărul nu ține nici de acuitatea minții, nici de acuratețea faptelor, ci de capacitatea omului de a nu adera la grupuri de interese sau de opinie. De fapt nici nu este o capacitate dobândită prin exercițiu, ci e o însușire, cu care probabil te naști. Te poți strădui să o cultivi, dar fără un talent nativ progresele sunt slabe. Pur și simplu ești incapabil să aderi la curentele de idei ale epocii, ești un singuratic, un inadaptat. Să afli adevărul, în ciuda numeroaselor opinii comune care se cer larg împărtășite, înseamnă să ai un instinct vital slab.
De fapt, e puțin exagerat să spui că însingurarea și inadaptarea te-ar face mai apt să primești adevărul, te poate ajuta doar să nu aderi la ideile la modă, să fii scutit de manipulările obișnuite, care ajung să fie ideile de bază ale majorității semenilor noștri.
Solidaritatea este mai importantă decât adevărul, pentru că ne ajută să supraviețuim. De aceea, căutarea adevărului este apanajul unor inși foarte puternici sau inconștienților cu instincte sociale scăzute.
Dacă aderi la un grup nu mai vezi adevărul, chiar dacă, din comoditate și mândrie, vei folosi în continuare termenul. Adopți în mod natural ideile tribului pentru că vrei să te simți bine și confortabil.
Dacă ți se pare ceva greșit în modul cum gândesc "ai tăi", intri într-o disonanța cognitivă pe care cu greu o poți suporta. Vrei să rezolvi cât mai repede problema, modalitatea cea mai simplă este să sacrifici adevărul. Pentru că preferăm o viață tihnită vom alege, de obicei, să fim de partea tribului.
Așa se desfășoară lucrurile în cele mai multe cazuri. Când descoperim date factuale destul de concludente care vin în contradicție cu ideologia tribului, ne cuprinde o mare nervozitate. Așa se explică îndârjirea cu care ne apărăm varianta de adevăr a tribului în disputele de pe rețelele sociale, locul unde s-au mutat discuțiile dintre noi.
Un răspuns mai elegant dat atentatorilor la liniștea noastră ar fi să le luăm în seamă argumentele, logice și factuale, să ne nuanțăm ideile, să vedem și partea de adevăr a celuilalt. Însă efortul ar fi prea mare, iar rezultatul destul de incert. E mai simplu să-i spui că e prost sau idiot util sau că n-a înțeles dedesubturile politicii globale, îl mai înjuri odată și treci la alt dialog amical.
În mod obișnuit, ne apucă furia împotriva celui ce ne dezvăluie chestii care ne fac să ne simțim inconfortabil. E ușor de înțeles cauza: acel om nu dezvăluie o înșiruirea de fapte și raționamente destul de valide care le contrazic pe cele ale tribului meu, ci atentează chiar la siguranța mea. Sigur, dacă vorbim de schimbările climatice, inflație, cultura trezită, războiul din Ucraina, nu sunt afectat direct, cel puțin în acest moment. Dar fiind chestionate „adevărurile” tribului meu, sunt și eu în pericol.
Preferăm să credem despre noi înșine că suntem raționali, deschiși la dovezi, gata să ne schimbăm părerile dacă avem suficiente dovezi pentru aceasta. În fapt însă, ne place Să credem că suntem astfel, pentru că ne face bine să avem o părere bună despre noi înșine. Cel mai adesea ne întărim și mai mult în convingerile la care am aderat deja, reacție de apărare împotriva a ceva ce pare să ne distrugă eșafodajul minții noastre. Devenim și mai adânciți în părerile tribului.
Consecință a acestui fapt este că, în vreme ce toți vorbim despre înțelegere, toleranță, respect, libertatea și democrație, devenind tot mai extremiști mai închiși în părerile grupului, și respingem violent tot ce nu rimează.
Nu aș fi deloc mirat dacă acum s-ar porni sângeroase războaie civile în toate societățile liberale modern occidentale contemporane. Pentru că o altă consecință a aderării la ideile tribului este că dezvoltăm din plin solidaritate, empatie, milă, înțelegere, acceptare automat pentru noștri, în timp ce le vor fi refuzate celorlalți.
Ei devin mai puțin oameni, de aceea, în caz că suferă, nu pot primi același tratament ca cei din tabăra noastră. Actele lor de cruzime sunt mai mari decât cele pe care le fac „ai noștri”. Simetric, faptele lor bune sunt mai puține ca ale noastre. Dacă suferă, nu că le-am dori noi cumva ceva rău, recunoaștem că au și ei o parte de vină. Suntem selectivi în așa măsură că nici nu ne mai dăm seama.
Extremismul este o reacție de apărare vehementă a unor idei fragile. Și nu ar avea cum să fie altfel, din moment ce ideile tribului nostru se dovedesc adesea fără acoperire în lumina faptelor care le contrazic.
Am putea totuși să ne mai și ne înțelegem unii cu alții? Speranțele sunt slabe, dar întotdeauna merită încercat. Avem lucruri în comun, măcar că gândim diametral opus. Mai întâi și mai presus de toate, suntem toți făcuți după chipul lui Dumnezeu, avem o umanitate comună, iar dacă ascultăm de El, știm că avem poruncă să iubim și poruncă implicită să nu urâm. Din iubirea pentru aproapele nostru se naște atenția și respectul cu care îl urmărim, inclusiv în ce are de spus diferit față de noi. În măsura în care ne-am adânci în credință, ne-am apropia unii de alții, importanța triburilor ar scădea, fără să dispară, iar lumea ar deveni un loc mai suportabil.
