De ce generația Z se întoarce la credință
De ce generația Z se întoarce la credință
Creștinismul a început să fie din ce în ce mai puțin interesant în ultimii 20 de ani pentru occidentalii tineri, cei din generația Z. A intrat într-o perioadă de declin care părea fără întoarcere. Treaba se pare că a început odată cu dezvoltarea societăților de consum, care oferă bunăstare majorității membrilor lor, răspândirea rețelelor sociale, a telefoanelor mobile șamd. Iar asta a dus la predominanța curentelor de stânga, progresiste, care își propunea să rupă cu tradiția, inclusiv creștină, și să creeze o lume nouă. Eram pe cale să vedem o lume care se decreștinează, chit că alte credințe, cum este de pildă islamismul, nu par să aibă aceeași soartă.
Numai că lucrurile au început recent să se schimbe, credința să revină la modă, în special în rândul tinerilor. Cu cei deja formați, ajunși la vârsta adultă, schimbarea este mai dificilă, așa că se întâmplă foarte rar. Totuși, dată fiind plasticitatea creierului, recunoscută unanim acum de neurologi, este încă posibilă. Tinerii însă sunt mai flexibili. Acum este un moment de redescoperire care merită salutat. Ar trebui să vedem ce rezultă de aici, și dacă există vreun risc.
O societate care își anulează tradiția și credința nu ajunge prea bine. Generația de adolescenți și tineri de astăzi din Occident și de la noi a ajuns să fie cea mai singuratică, mai hedonistă, mai anxioasă și mai deprimată din istorie. Încercările de a scăpa din situația proastă pe care o simt prin droguri, rețele sociale și tot felul de modalități de petrecere a timpului numai ca să uite și să capete plăcere, le aduc stări și mai grave. Astfel că nu de aici poate veni schimbarea.
Poate nu ar fi știut ce să facă în această situație, căci uneori simți răul dar nu știi cum să îl tratezi. Dar au primit paradoxal un ajutor de la ideologia care dorea să impună tot mai mult eliminarea tradiției și a creștinismului, adică de la stânga progresistă. Unii s-au lăsat seduși de ideile pe care le propunea, dar mulți au simțit nevoia să reacționeze. Iar o primă etapă către aderarea la creștinism a fost îmbrățișarea ideologiilor de dreapta, din care au rezultat Trump în America și curentul suveranist în Europa. Iar tocmai aici era riscul de care spuneam, acela de a răspunde la woke cu o ideologie de sens contrar, dar la fel de toxică.
Intrarea în declin a creștinismului în societățile contemporane a fost un rezultat al succesului său. Căci civilizația creștină a dus la progresul științei și tehnicii, care au contribuit hotărâtor la dezvoltare economică și la bunăstare. Pe de altă parte am avut drepturile omului care au dus la o libertate personală în limite extrem de largi și prosperitate care nu s-au mai întâlnit niciodată până acum. Dar asta a produs, ca efect secundar, o depărtare a omului de credință, de ce să te mai raportezi la Cineva transcendent dacă poți obține totul prin mijloace proprii?
Modelul este deja „brevetat” de poporul ales și îl vedem la lucru încă din Vechiul Testament: „Când vei mânca şi te vei sătura şi îţi vei face case frumoase şi vei trăi în ele; Când vei avea multe vite mari şi mărunte şi mult argint şi aur şi vei avea de toate la tine, vezi să nu se mândrească inima ta şi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul (...) şi ca să nu zici în inima ta: Puterea mea şi tăria mâinii mele mi-au adus bogăţia aceasta.” (Deuteronom 8, 12-17)
Modelul este simplu de înțeles și de urmat: ești cu Dumnezeu, respecți poruncile și legea morală, atunci îți va fi bine. Altfel, vei fi dus în robie, iar acum nu mai este robia babiloniană din timpurile biblice, ci robia patimilor. Când are succes omul simte că nu mai are nevoie de Dumnezeu pentru supraviețuire, devine autosuficient și mândru. Rezultatele bune pe care le are și le atribuie lui însuși, inteligenței și puterii pe care le are, ca și cum acestea i-ar veni de la sine, nu ar fi daruri primite pe care doar le-a cultivat. Iar asta nu este tot. Omul mândru ajunge să nu mai țină cont de legi, să devină imoral și să elimine ceea ce i-ar aminti de datoriile pe care le are. Tocmai aici este posibil să găsim cauza ideologiei stângiste, anti-tradiționale, anti-creștine, care dorea să pună în centrul vieții, în locul omului tradițional care păstra vie moștenirea creștină, diverse minorități sexuale sau de altă natură. Să facă o schimbare care să rupă definitiv cu trecutul.
Prin urmare, am asistat, începând din zorii modernității, dar accentuat mult acum, la o mutație culturală majoră: am trecut de la o societate bazată pe datorie/sacrificiu la una în care suverană este dorința individuală, în care orgoliul omului cere să se autodefinească în afara oricărui context cultural stabil, care este astfel etichetat ca limitativ și opresiv. Prin ștergerea omului tradițional, care ținea la valorile clasice, se ajunge la un om fără tradiție, fără însușiri, fără repere, căruia nu-i pasă de nimic în afara poftelor sale individuale, care poate fi ușor manipulat și modelat de noile inginerii sociale. Dar care, cu toată libertatea exterioară și luxul în care se scaldă (comparativ cu oricare din epocile trecute) este totuși nefericit, lucru demonstrat clar de statistici.
Tot ceea ce ținea de bine, adevăr și frumos era socotit un sistem cultural opresiv care nu îi permitea omului libertate și dezvoltare personală. Dacă aceste valori ar fi recunoscute ca fiind obiective și deasupra voinței umane, dar la care trebuie să ne aliniem
pentru a duce o viață bună, atunci ele ar impune responsabilități și limite. De aceea sunt atacate, sub pretextul emancipării, al eliberării de constrângeri care ne țin blocați în vechi forme de viață, deja depășite acum.
Numai că, ne putem întreba, a dus înlăturarea vechilor norme morale și sociale la mai mult bine pentru indivizi? Când vezi pe cineva „eliberat” de religie și de aspirațiile pe care le propunea oamenilor, preocupat doar de haine, telefoane, mașini, de cum să facă bani ca să le obțină pe toate acestea, ți se pare că este fericit? Unii dintre ei își macină viața căutând toate acestea, și zilele lor sunt însoțite de frustrări (mereu alții au mai mult ca ei) și obsedate de noi căi de a acumula, de nervi, de excese și de o alergare asiduă către nicăieri.
Să luăm exemplul familiei. În mod tradițional, oamenii erau destinați să trăiască în cuplu, să-și împartă responsabilitățile, bărbatul și femeia erau complementari, nu căutau să-și ia locul unul altuia. Era o bună înțelegere și acceptare. Sigur, toate societățile sunt imperfecte, știm din literatura clasică limitările, convenționalismul, asuprirea chiar din societatea burgheză, nu trece nimeni cu vederea lipsurile societăților trecute. Acum însă este mai bine? Femeile sunt emancipate, sunt îndemnate să aibă relații multiple, să se căsătorească târziu, să facă avorturi ori de câte ori vor, să divorțeze imediat ce simt că sentimentele nu mai sunt la fel de intense ca la început. Și, de multe ori, ajung la o vârstă la care este greu să mai aibă copii și încep să regrete. Sigur, situațiile individuale sunt nenumărate, nu se pliază pe o descriere univocă de genul tradiționalism sau progresism dar, per total, femeile de azi declară un grad de mulțumire și fericire, măsurat de studii sociologie longitudinale pe termen lung, mai mic decât mamele și bunicile lor. Cei interesați să afle mai multe pot consulta „The Paradox of Declining Female Happiness” de Betsey Stevenson și Justin Wolfers.
Unii dintre oameni rămân în cadrele societății de consum și ale ideologiei progresiste, alții însă ajung să aleagă alte opțiuni, după ce văd cât de goală de semnificație este viața pe care o duc. Prosperitatea materială și libertatea alegerii fără opreliști nu se traduc automat într-un grad de fericire mai mare. Societățile tradiționale, chit că erau mai „opresive”, pentru că aduceau roluri clar definite, ofereau mai multă siguranță. Dispariția lor a lăsat un gol pe care oamenii nu mai știu cu ce să-l umple.
Supărați pe ceea ce le aduce lumea contemporană, unii concetățeni ai noștri aderă la mișcări suveraniste ca soluție, mai ales că toate se revendică de la conservatorism. Și aici vedem cum, în locul mallurilor ei vor „hrană, apă, energie”, vorbesc despre daci, despre o viață idilică în care comunicam prin telepatie, omul înfrățit cu natura, trăind la țară, respingând tot ce e străin, că străinii bogați ne iau resursele iar cei săraci locurile de muncă. Ne propun un sistem autarhic, în care ne suntem autosuficienți cu resursele și puterile noastre.
Adică la o problemă reală ei răspund cu o fantezie de prost gust, nerealistă care, dacă ar fi aplicată, ne-ar duce într-o prăpastie mai mare decât cea în care suntem acum. Dar succesul suveranismului autohton se datorează tot societății de consum căci aceasta, scăzând standardele în învățământ, lăsând deoparte cultura și pregătirea adevărată, a dus la oameni care sunt gata să îi urmeze pe cei care știu să îi manipuleze și le promit că îi vor salva de excesele societății de consum. Soluția lor nu este doar proastă, este chiar imposibil de pus în practică, și ar duce la un haos în care nu am putea rezista.
Și acum, ca întotdeauna, doar Dumnezeu ne mai poate salva. Ideologiile politice suveranism, conservatorism, progresism sunt secundare, ce vor cei de la guvernare, cu ce mărfuri și servicii ne tentează producătorii au importanța lor, pe care nu o subestimăm. Dar esențial rămâne să ne păstrăm gândul la Dumnezeu, să fim credincioși și să nu vedem viața aceasta ca pe ceva ultim și definitiv, ci ca pe o pregătire pentru ce va fi să fie. Soluția nu este să evadăm din lumea aceasta, ci să schimbăm perspectiva din care o privim. Și atunci nu vom mai fi atinși de ceea ce ne oferă lumea, ci vom fi atenți la ceea ce contează cu adevărat.