În afara mediei: rezistența prin adevăr
Viața noastră devine din ce în ce mai ușoară datorită avansului tehnologiei. Lucruri pe care bunicii sau părinții noștri le obțineau cu greu sau nu aveau acces la ele, nouă ni se oferă printr-o simplă apăsare de buton. Dar este bună pentru noi o viață excesiv de bună?
Mai întâi, este clar că nu putem să facem abstracție de avantajele pe care le avem. Dacă ai de ales între a merge în pădure ca să vânezi un animal, pe care apoi să-l aduci acasă pentru gătit, și a cumpăra jambon de la magazin, fiecare știe ce are de ales. Vânătoarea poate fi un hobby pentru unii, dar nu mai este o sursă de hrană.
Dar nu se pierde ceva dacă lucrurile de care avem nevoie sunt prea la îndemână? Una dintre întrebări, mai ales dacă ne uităm cât de mult a intrat în telefoanele noastre, deci și în viață, inteligența artificială (IA), este cum vom reuși să ne păstrăm, fiecare în parte, specificul propriu. Cum ne păstrăm diversitatea umană? Poate mai întâi ar trebui să ne întrebăm dacă mai are rost să fim diferiți, dacă nu cumva e prea obositor. Dar să presupunem că încă vrem, fiecare dintre noi, să ne păstrăm unicitatea pe care am primit-o încă de la naștere, și care ne diferențiază de animalele dintr-o turmă.
Nu vine nimeni să ne amenințe în mod direct identitatea unică. Ba, din contră, mesajele publicitare pe care le primim ne anunță că folosind ceea ce vor ei să ne vândă, ne vom regăsi adevăratul sine. Și totuși, vedem cum devenim tot mai uniformi. Nu numai că ne uităm la aceleași canale de știri, filme, influenceri, în trecut existau 3 ore de program zilnic la televizor, fără să avem rețele sociale sau alte forme de comunicare. Totuși, fiecare era parcă mai diferit. Ceea ce se schimbă acum, cu toată amploarea cunoștințelor pe care le primim, este o anumită uniformitate a lor.
Suntem inundați de produsele media ale inteligenței artificiale, pentru că sunt ieftin de obținut și se pot răspândi cu ușurință. Se pot produce conținuturi imense de calitate slabă. Sau nu neapărat slabă, că asta i se reproșează mereu produselor inteligențe artificiale. Ele sunt adaptate nivelului de inteligență, de cultură și de așteptări ale publicului, astfel că fiecare primește ceea ce își dorește, la parametrii corespunzători, astfel încât să fie mulțumit.
Asta seamănă cu poluarea cu produse din plastic. Când au apărut am început să le folosim cu nemiluita și apoi să le aruncăm, fără să ne pese ce se întâmplă cu ele, până când am descoperit că este o problemă de poluare. Iar acum s-a constituit o armată de experți, de oameni deștepți care să vadă ce putem face ca să limităm efectele. În condițiile în care totuși producția de plastic este la fel de mare ca înainte, căci fabricile trebuie să continuie să producă, problema va continua să existe și de acum înainte.
Prezența masivă a inteligenței artificiale are drept consecință o uniformizare a ceea ce primim din partea ei. Să ne amintim că ea funcționează pe baze statistice, că găsește întotdeauna soluția medie. Dacă primești mereu această soluție mulțumitoare, va fi greu să riști, pentru că nu știi ce rezultat vei obține. Iar pe măsură ce ne căutăm tot mai mult informațiile în ceea ce este deja prelucrat de inteligența artificială, iar acestea deja sunt prezente în foarte multe locuri pe care le accesăm, riscăm să ne adaptăm mai bine, să ne integrăm mai bine, să fim la curent cu opțiunile cele mai potrivite, dar să ne pierdem unicitatea. Ajung să nu îmi mai formez eu personalitatea, și să fiu format de ceea ce primesc.
Cum funcționează treaba? Aflu despre ceea ce se întâmplă pe lume, încep instinctiv aproape să-mi fac o părere pe baza a ceea ce deja știu și deja am acceptat ca valid. Dar apoi mai caut și ce zic alții, căci dacă vreau să-mi împărtășesc opiniile trebuie să văd și cum mă voi confrunta cu celelalte păreri. Iar aici văd că există un anumit numitor comun, oamenii se grupează pe o anumită direcție. Chiar dacă doresc să-mi păstrez subiectivitatea, nu pot să evit consecințele întâlnirii repetate cu aceleași opinii.
Prin urmare riscăm să ne lăsăm dresați spre comportamentul dominant, să ne conformăm, să fim asemenea celorlalți pentru a ne menține ca ființe viabile social.

Tentația este una imensă. Omul este ființă socială, să fii diferit vine cu un disconfort pe care foarte puțini sunt dispuși să și-l asume. Din zorii istoriei cunoscute și până acum oamenii au trăit în comunități, și știu că nu pot supraviețui altfel, nici fizic și nici social.
Fiecare dintre noi a simțit la un moment dat teama de a face față cerințelor societății, și atunci a căutat să se conformeze, să corespundă. Astfel ne pregătim pentru examene învățând ceea ce cere o programă școlară, cu toate că poate nu suntem de acord cu tot ce scrie în ea. Lucrăm la un serviciu în care nu ne convine tot ce facem. Și mergem mai departe pentru că știm că altfel ar fi imposibil.
Astfel ferim societatea, lumea din care facem parte, de orice ar putea să distruge mersul lucrurilor. Numai că lucrurile nu merg întotdeauna așa cum ar trebui. De fapt niciodată nu merg astfel. O să devenim parte amorfă a unui conglomerat, iar atunci când totul va aluneca spre rău nu vom mai putea să ne opunem. Iar lucrurile chiar pot merge spre rău. Vedem cum vechile reguli de conviețuire dintre națiuni s-au evaporat brusc, iar acum oamenii de stat sunt nevoiți să găsească noi reguli de conviețuire. Iar asta creează incertitudine, plus nevoia presantă de a lua decizii noi, în condiții dificile.
Ce șanse avem să ne păstrăm o minte limpede și să putem să spunem ce e de spus când va fi cazul? Disidența, devianța, sunt dificile pentru că implică riscuri, uneori înseamnă doar dezaprobarea majorității, dar sunt societăți, cum este Iranul în care asta înseamnă o represiune sângeroasă, până la moarte. Iar acum tentația este să ne coordonăm cu media, astfel că nici nu mai vedem situațiile dificile atunci când apar.
Problema nu este doar curajul de a rezista presiunii sociale. Este mai adânc de atât: pe ce te bazezi ca să reziști, la ce faci apel? Dacă toate referințele tale vin din interiorul sistemului, din media, din consens, dacă ne sunt induse de postările echilibrate create cu ajutorul IA, atunci chiar și revolta ta va fi previzibilă, programată. Va vi o abatere de la medie care va fi corectată cu ușurință. Pentru a ieși cu adevărat din limitele lumii, ai nevoie de un punct fix în afara ei.
Apărarea vieții înseamnă să ne păstrăm mintea intactă, să fim vii, să gândim, să simțim, să înțelegem. Asta înseamnă să menținem mai mult contactul cu oameni decât cu ceea ce oferă Mașina. Dar nu este niciodată suficient doar asta, căci și ceilalți oameni sunt formați în același sistem ca noi. Sfinții, apostolii, urmând exemplul lui Hristos, sunt cei care au reușit să iasă din rând. Au putut să sufere chiar până la martiriu. De ce? Pentru că au fost părtași la un adevăr care nu este din lumea aceasta. Numai accesul la un adevăr de deasupra lumii, care însă îi dă sens, ne poate da tăria de a ne păstra vii, de a fi gata să înțelegem lumea și de a acționa așa cum trebuie în ea.


Interesant cum ai pus problema acestui trade-off intre confort si identitate. Multumesc pentru text, e o analiza necesara. Sunt de acord ca desi tehnologia ne usureaza munca, pastrarea unicitatii ramane o provocare majora. E important sa ramanem constienti de propria diversitate intr-o lume tot mai digitalizata. O abordare foarte lucida si bine structurata.