Primul scandal despre rasism din literatura română
„Copilăria lui Kaspar Hauser”: Un roman despre rasism sau despre copilărie?
Până acum priveam cu jind la americani și la popoarele occidentale, că ei au o mulțime de scandaluri pe teme de rasism, iar la noi, cu toate că știm cât de rasiști sunt românii, încă nu se ivise nimic de amploare. Dar de acum gata, putem răsufla ușurați, așteptarea a luat sfârșit. Avem și noi disputa noastră națională pe teme de interes global, să nu mai zică nimeni că suntem inapoiați.
Scriitorul Bogdan Alexandru Stănescu a publicat în 2017 un roman, „Copilăria lui Kaspar Hauser”, pe care Valeriu Nicolae, binecunoscut userist și activist pentru drepturile romilor, îl citește în 2023, și își expune starea pe care o simte pentru câteva scene din roman în care romii sunt înfățișați în stări urâte și degradante. Domnul Valeriu Nicolae, om fin, cu vederi largi, vrea să pună în dezbatere tema rasismului, fără să-l acuze propriu-zis pe autorul romanului, fără să ceară interzicerea cărții, fără nimic, pur și simplu să declanșeze o discuție. Ei bine, încercăm să discutăm civilizat.
Vedem rasism pentru că ne preocupă tema rasismului. Cartea lui BAS nu ar fi stârnit polemici și controverse dacă ar fi apărut în alt timp pentru că ar fi avut o altă grilă de lectură. Acum însă oamenii sunt atenți la rasism mai mult decât la valoarea literară a unei cărți. Până la urmă acuzația pe care o aduce VN nu este de rasism propriu-zis, ci se referă la impactul emoțional pe care anumite pasaje din carte l-au produs asupra lui pentru că sunt rasiste. Îmi este greu să înțeleg cum vine treaba, probabil că și dvs simțiți la fel.
Dar impactul pe care îl are o carte nu poate fi prevăzut de autor. Sunt mii de cititori (știu, în România este aproape imposibil să atingi un public atât de vast, vorbeam teoretic) ai unei cărți, de sexe, vârste, etnii, experiențe anterioare de viață diferite. Fiecare vine cu o istorie personală în spate, cu sensibilități specifice. Când citești o carte poți fi bulversat de conținutul ei, pentru că atinge ceva în tine la care poate nici nu te așteptai. Îi ceri socoteală autorului pentru asta și îi pretinzi daune, pui cartea în discuție publică, poate și la alții au avut un impact emoțional la fel de puternic?
Autorul este acuzat de rasism pentru că este o carte de ficțiune scrisă la persoană întâi, care pare să fie și autobiografică unde, în câteva scene, câțiva romi apar în ipostaze destul de urâte. Dar această acuzație este falsă. În opera de ficțiune există un amestec de adevăr și închipuire, de deformare, de exagerare a realității, uneori făcut voit de autor, alteori provenit dintr-o subiectivitate care vede realitatea altfel decât ar arăta o redare fotografică a ei. Dacă s-ar strânge câteva sute de persoane care au copilărit în același cartier bucureștean, la începutul anilor 90, și și-ar povesti fiecare copilăria și adolescența, n-ar ieși două descrieri la fel. Iar dacă un autor ar lăsa viața exact așa cum este, fără scene cu impact emoțional puternic, nu ar rezulta un roman suficient de interesant pentru ca cititorul să zăbovească pe paginile scrise. Dar ce doream să spun este că să acuzi autorul de cuvintele pe care le spune personajul principal al cărții înseamnă să nu faci diferența între autor și personajele lui, să nu înțelegi ce este un roman, literatura în general. Ca să stabilești adevărul acuzației de rasism trebuie să vezi care este intenția autorului din întreg cuprinsul cărții.
Valeriu Nicolae scrie, într-un articol din „Libertatea”: m-am gândit dacă nu cumva cele de mai sus nu sunt viziunea unui personaj rasist din carte, care este prezentat ca atare, ca un fel de anatomie a mecanismelor oribile care ne domină gândirea. N-am găsit nimic care să arate că rasismul este conștientizat. Am vrut să găsesc măcar o frază în care să domolească cumva avalanșa asta de lucruri oribile. Nu am găsit.
Cum ar fi fost ca autorul să scrie la fel despre evrei sau afro-americani? Aici îmi permit eu să răspund, cu riscul de a fi catalogat în modurile cele mai urâte cu putință. Cu afro-americanii, observ aici grija de a folosi un limbaj corect politic, nu e bine să spui cuvântul cu n nu știu cum stă treaba, dar cu evreii scene ca cele în care apar romii nu ar fi deloc credibile, nimeni nu i-ar putea vedea în asemenea posturi. Cum de a fost cartea premiată, fără să fie discutat rasismul care răzbate din ea? se întreabă VN, și dorește un dialog pe această temă.
Autorul Bogdan Alexandru Stănescu răspunde tot în „Libertatea”. În această carte aparte un copil crescut de o mamă singură, un unchi violent și alcoolic, o mătușă intrigantă și urâtă, o bunică tiranică, un tată vitreg histrion, barbugiu, bețiv, curvar. Acesta este mediul în care trăiește un copil, unde se întâlnesc oameni din toate categoriile, de toate felurile și rasele. Există în carte popi bețivi, politicieni români execrabili, corupți, o învățătoare sadică, iar personajul negativ al cărții este un român, Tătuțu. Poate fi vorba și despre rasism, dar să te oprești numai la asta și să discuți cartea numai cu referire la rasism înseamnă să reții doar o prea mică parte din ea, să nu ai imaginea de ansamblu, să o falsifici în ultimă instanță.
Ceea ce scrie un autor nu poate fi catalogat după criteriile adevărat-fals, căci este o operă de ficțiune, adevărul ar fi exprimarea integrală, sau cât mai aproape de completitudine a ideilor autorului, ar ține de sinceritatea redării de sine. Numai că aceasta devine din ce în ce mai dificilă. Fără să existe propriu-zis o cenzură, autorul știe că anumite lucruri pot fi spuse, iar altele trebuie ocolite, căci dacă vorbești în termeni care ar putea fi considerați rasiști, riști să-ți iei tot felul de interdicții, din care damnarea publică e doar unul printre altele.
Există rasism în țara noastră, iar exprimarea lui publică trebuie limitată, dar vânarea rasismului acolo unde nu este duce la o vânătoare de vrăjitoare. În plus, riscăm să ne ocupăm excesiv de anumite subiecte, și să neglijăm complet altele, care nu sunt pe ordinea de zi a ideologilor. În această carte mai apare un tip care-și bate nevasta, își nedreptățește semenii, își lasă de izbeliște copilul, Aceste teme, care mie mi se par la fel de importante, nu sunt luate în seamă pentru că o direcție ideologică recentă dictează ce trebuie să ne oripileze și ce nu. Iar ce nu apare pe lista ideologică nu este discutat.
Mie îmi este teamă că un dialog, așa cum îl cere VN, nu mai este posibil. Am citit zeci de reacții pe facebook din, probabil, câteva mii exprimate. Există trei categorii de oameni. Primii sunt cei care au căzut în plasa propagandei corectitudinii politice, și care se exprimă mai rasist și mai murdar împotriva autorului decât a făcut-o scriitorul la adresa romilor. A doua categorie rasiști care ar mai adăuga și alte scene, mult mai dure, la cele care există în carte. dar aceștia nu se pot înțelege unii cu alții.
Al treilea fel de oameni sunt cei care ar putea discuta liber și competent, dincolo de ideologii dar, fiind la curent cu disputele de idei, cu modul cum bate vântul, se abțin să o facă. Ideologia corectitudinii politice, a diversității, incluziunii și celelalte este prezentă peste tot și distorsionează orice dialog posibil. Căci deja cei avizați știu că nu ai voie să critici anumite aspecte și, pentru că vor să-și mențină poziția socială, funcția și statutul fie vorbesc în sensul curentului, fie, dacă sunt mai decenți, se abțin să mai zică ceva. Avem parte de o cenzură din cauza căreia o mulțime de lucruri nu pot fi spuse decât în anumite feluri. Astfel că dialogul pe care și-l dorea domnul VN nu va putea avea loc. Deja față de 2017, anul când a apărut cartea discutată, situația este mult mai rea. Mă îndoiesc că acum BAS ar scrie-o la fel, având în vedere cum au evoluat lucrurile. Ar avea grijă să-și rescrie amintirile ca să nu jignească etniile care trebuie protejate. În privința celorlalte personaje sau categorii sociale, n-ar avea ce să schimbe.
„Au citit oamenii ăia tot cartea pe care am citit-o eu și li s-a părut de premiat? Cum, cum?” Domnul VN vrea un dialog. Nu contestă dreptul autorului să scrie cum vrea, nu dorește cenzura, dar se miră că a luat premii literare o carte atât de rasistă. Nu merita premii literare pentru că e rasistă. Cum ar putea avea loc un dialog în condițiile cenzurii ideologice care devine tot mai puternică?
Pe VN l-a durut modul cum sunt înfățișați romii, libertatea de expresie devine nocivă atunci când lezează demnitatea cuiva, cei care nu văd rasism nu cer interzicerea cărții arată că nu le pasă, că nu sunt empatici, că pentru ei nu contează ceea ce simte cititorul rom, pentru felul dezumanizant în care cei ca el sunt prezentați în carte.
Poate fi înduioșător ceea ce spune VN, dar dacă este să luăm în considerație o asemenea grilă de lectură, atunci dispare orice literatură. În romanul despre care este vorba aici apar și români bețivi, și românce curve și tineri români derbedei. Nu ar trebui să se simtă și bărbații, femeile, tinerii români traumatizați, jigniți, asimilați unor categorii umane inferioare? De ce doar o categorie etnică are monopolul traumei? Poate să o invoce oricine, pentru că mereu te poți identifica cu un personaj, pentru că ai aceeași naționalitate sau sex ca el, sau pentru că ești tată sau mamă. Atunci nu va mai fi posibilă literatura, sau cel mult se va scrie despre floricele pe câmpii și miei care zburdă, că dacă este mai mult, cineva se poate simți traumatizat.
Eu cred în sinceritatea domnului VN, dar nu îmi dau seama prea bine ce vrea. Se pune în postura de victimă și atacă o carte de pe poziții ideologice foarte puternice, la modă. Nu poți să îi spui tot ce ai în gând, pentru că sunt gânduri care nu mai sunt permise să fie rostite public. Dar aș face o recomandare: așa cum tinerii, mamele, tații care citesc cartea nu se identifică cu personajele negative care apar în ea, și care fac mult mai mult rău decât romii, aceștia nu sunt subiectul principal al cărții, tot așa ar trebui ca nici domnul Nicolae să nu se identifice cu personajele rome care apar în carte, așa cum mamele care citesc romanul nu se identifică cu mama din carte sau tații cu tatăl de acolo. Domnul Valeriu Nicolae are o extraordinară acțiune de sprijin a copiilor romi. Îi doresc să continue această activitate și să aducă binele acolo unde poate.