Un rai venit prea devreme
Ce facem cu noi înșine când nu mai trebuie să muncim
„Money won’t matter in ” a spus Elon Musk într-un interviu acordat lui Zanny Minton Beddoes, redactor șef al publicației The Economist.Iar această schimbare radicală se va produce pentru că inteligența artificială și roboții vor produce mult mai multe produse decât pot consuma oamenii și aproape gratis. Ar fi curios să ne imaginăm cum ar arăta o lume în care banii nu ar mai conta, sau oricum nu ar mai conta la fel de mult ca acum. Este ca și cum ai vedea un om viu și sănătos, care se mișcă printre noi, dar nu are sânge.
Este o ipoteză pe care, pentru că vine de la Elon Musk, putem să o luăm în considerație. Cel mai bogat om al planetei vine să ne spună că banii nu vor mai conta. Ne gândim cum am putea să ne adaptăm într-o lume atât de diferită față de tot ceea ce cunoaștem până acum.
Care sunt implicațiile unei abundențe care va depăși nevoile noastre?
Istoria omenirii până acum a fost despre lipsuri, despre lupta pentru resurse, de la triburile primitive care se măcelăreau pentru terenuri mai bune până la companiile de astăzi care luptă pentru cotă de piață. Niciodată nu am „funcționat” altfel.
Cum ar arăta însă o societate în care alimentele, bunurile de larg consum și divertismentul sunt practic nelimitate? Este o ruptură totală de regulile pe care ne-am bazat de când lumea. Ar fi ca un fel de paradis în care ne este dat să trăim încă din lumea aceasta. Iar noi nu suntem construiți ca să trăim în paradis în condițiile lumii terestre, căci ne pierdem scopul pentru care trăim.
Cele mai multe locuri de muncă se vor pierde, un angajat este scump, ineficient și recalcitrant în raport cu un robot, care nu cere zile libere, nu vrea mărire de salariu, nu vine nervos și obosit la serviciu din cauză că s-a certat cu nevasta în seara precedentă. Dar asta înseamnă că mai bine stă el acasă, unde nu îl deranjează nimeni.
Și din ce va trăi atunci? Propunerea lui Musk este UBI (Universal Basic Income) un venit universal garantat pentru toată lumea, pe care omul să-l primească doar pentru că există. Dar se ferește să spună explicit cine-l va plăti. Într-o logică economică simplă chiar el, cel mai bogat antreprenor de pe pământ, ar plăti cea mai mare parte a impozitului. Iar aici mă întreb, și recunosc că poate fi o speculație absurdă, va deveni cel mai mare filantrop care a existat vreodată sau un fel de șef al tuturor, căci îi plătește pe unii să muncească dar pe cei mai mulți doar ca să nu facă nimic?
Ce vor face însă oamenii cu atât de mult timp liber, și lipsiți de scopul pe care munca îl oferă? Cred că cei care sunt mai contemplativi, care se bucură de frumusețea lumii, vor avea prilejul ca, nemaifiind nevoiți să lupte pentru existență, să-și cultive talentul de spectatori ai spectacolului lumii. Iar cei care preferă activitățile mai concrete, majoritatea adică, atunci când li se va lua lupta, vor fi lipsiți de scop, și nu vor mai ști ce să facă cu viața lui.
Dacă nu va mai fi nevoit să lupte pentru banii de pâine și de chirie, totuși ceva va trebui să facă. Competiția se va muta la alt nivel. Oricum vor mai rămâne lucruri rare și scumpe. De pildă, nu cred că un apartament de lux în centrul New York-ului va costa la fel de puțin ca o garsonieră în Fălticeni sau un meci la Cupa Mondială la fel ca unul dintre Petrolul și Corvinul.
Chiar dacă oamenii ar fi ținuți la un nivel de subzistență rezonabil, nu ar fi mulțumiți cu situația. Omul este făcut ca să tindă la mai mult. Când atinge un anumit nivel, chit că înainte îl considera un vârf greu de atins, îl va considera firesc și normal în decurs de câteva săptămâni. Prin urmare, va căuta mai mult, asta este natura noastră, să nu ne mulțumim cu ce avem, oricât de mult sau de puțin va fi. Menirea noastră este să creștem spiritual, dar în lumea căzută în care am fost aruncați, căutăm să creștem măcar în bogăția care poate fi măsurată.
Și atunci, pentru că vor exista super bogații planetei, ceilalți oameni vor avea către cine să tindă. Dar pentru că sunt limitați de venitul universal garantat, același pentru toți, și de neputința de a mai munci și de a progresa, se vor naște frustrări și revolte. Omul va simți că este sclav chiar dacă nu îi vor lipsi cele necesare traiului.
Cei care dețin infrastructura, modelele de inteligență artificială, vor avea un soi de putere absolută asupra celorlalți, vor avea în slujba lor inclusiv statul, a cărui grijă va fi supravegherea și controlul populației, astfel încât revoltele să nu reușească să schimbe ordinea lucrurilor. Și aceeași inteligență artificială care produce bunuri peste puterea noastră de cumpărare, dar fără munca noastră, le va oferi celor ce o dețin și instrumentele de control astfel ca nimic să nu mai schimbe ordinea de fapt.
Acum câțiva ani apăruse o frază celebră, la Forumul Economic Mondial: ”nu vom avea nimic și vom fi fericiți”. Între timp au apărut alte motive de spaimă, dar acum ne putem aminti și de acele cuvinte. Au declanșat un val uriaș de furie, oamenii s-au simțit amenințați de unii care își arogau dreptul de a determina destinele a milioane și miliarde de alți oameni. Vin din altă parte, aveau altă rezolvare a problemelor. Dar în ambele cazuri omul era redus la o ființă inutilă, care putea subzista pentru că stăpânii planetei îi permiteau.
Problema dacă predicțiile lui Elon Musk se îndeplinesc nu este că vom avea un nou sistem economic, ci că se va ajunge la o criză a omului. Noi ne-am creat o identitate și un mod de viață prin lupta pentru supraviețuire și pentru resurse. Educația noastră înseamnă să învățăm să muncim pentru a trăi, să ne stabilim obiective și să facem eforturi ca să le atingem. Tot de aici vine disciplina și capacitatea de a ne sacrifica pentru aproapele nostru, să trăim în comunități în care colaborăm unii cu alții pentru că putem face mai multe lucruri în comun decât fiecare separat. Care va mai fi identitatea noastră dacă nu vom mai avea un scop pentru care să luptăm? Ce se va întâmpla cu noi dacă vom fi reduși la statutul de simpli consumatori, fără o funcție utilă în societate?
Dacă munca nu mai este necesară atunci câștigăm o mulțime de timp liber, ceea ce ne-am dorit întotdeauna, pentru că avem pasiuni care există în afara muncii, dar vor mai conta? Este în natura noastră să vrem să ne simțim utili, să simțim că activitatea noastră are importanță. În lipsa ei ne prăbușim în apatie.
Se nasc două posibilități pentru oamenii care vor ajunge în această societate. Unii vor fi de tipul grădinarului, care cultivă legume în grădina sa, nu pentru că este nevoit, ci ca un hobby. Oamenii își vor putea urmări creativitatea, vor face diverse lucruri pentru că le este drag să le facă. Absența necesității îi va elibera de precaritate, vor fi liberi, vor putea experimenta, vor fi creativi, își vor depăși toate limitele. Adică vom face artă de dragul artei, ne vom implica în voluntariat pentru cauze nobile (dacă va mai avea cineva nevoie de efortul nostru), vom crea comunități puternice bazate exclusiv pe afinități. Va dispărea egoismul, orgoliul, dorința de dominare, vom fi ca frații.
Vom fi liberi și lipsiți de griji. De fapt, vom mai avea o grijă. Dacă nu mai avem niciun sens înăuntrul lumii, atunci trebuie totuși să ne inventăm unul. Că dacă activitatea noastră nu are niciun impact nu prea mai ai nici dorința să o desfășori. Ai fi ca un fotbalist care ar juca numai meciuri amicale, îți poți perfecționa jocul, dar dacă nu poți câștiga campionate te întrebi la ce este bun tot efortul.
Eu cred că în acest caz, dacă va deveni real, omul va fi ca într un azil, în care i se vor asigura cele necesare, dar viața lui nu va mai conta. Oamenii care vor îmbrățișa această viață fericită, vor fi totuși conștienți că sunt trași pe linie moartă, sunt lăsați să se miște cum vor pentru că ceea ce fac nu mai contează. Iar o viață fără miză este complet sau cumplit de plictisitoare.
Cealaltă categorie vor fi cei care vor consuma pasiv, viața lor va fi determinată de algoritmii care caută divertisment pentru ei. Este ceva ce deja practică mulți adolescenți. Oamenii vor fi sedați, prinși în bucle infinite de divertisment, livrat pe tavă de algoritmi. Adolescenții care petrec multe ore pe ecrane zilnic, ajung depresivi, anxioși, nervoși, lipsiți de energie, fără un scop pe care să îl urmărească. Încă nu au vârsta ca să muncească, iar sistemul de învățământ este destul de firav și nu îi pune să învețe prea mult. Este o viață fără nicio provocare reală, fără risc și fără efort. Acești viitori adulți trăiesc într-o bulă în care totul este facil, nu mai au dușmanii de care să se teamă, dar nici prieteniile care se nasc în momentele dificile, în care lupți. Nu ne forțează nimeni să facem nimic, dar ni se ia și orice prilej de a mai face ceva remarcabil. Și exact la adolescenții de astăzi se întâlnesc cele mai mari rate de anxietate și depresie de când sunt măsurate aceste caracteristici.
Ambele scenarii fac din om o viață lipsită de orice importanță. Dacă ai un câine este bun că latră și te anunță când vine cineva la poartă. Dacă ai niște găini în bătătură poți să faci din ele friptură sau ciorbă. Dar viața omului ce însemnătate mai are? Va fi mai puțin decât a animalelor pe care le crește.
Ce fel de oameni vom fi atunci când foamea și greutățile nu ne mai dictează în niciun fel activitățile? Ca să rezistăm va trebui să inventăm noi forme de curaj și disciplină, care să nu fie legate de viața reală, de căutarea de resurse și de atingerea unor scopuri înăuntrul societății. Totul va trebui să vină din mintea noastră. Ceea ce va fi destul de dificil pentru că, mi se pare mie, suntem destul de goi pe dinăuntru. Testul va fi să transformăm libertatea materială întruna spirituală, atunci când însă nu există niciun impuls care să ne determine să o facem.
Omul a fost făcut de Dumnezeu pentru paradis, unde a și fost așezat mai întâi. Și acolo trebuia să muncească, căci i s-a spus să îngrijească pomii din grădină. Dar era o muncă fără un efort deosebit de mare, căci era în comuniune cu Cel care l-a creat. Și avea și o interdicție, pe care însă nu a respectat-o. După cădere natura umană a devenit mai aspră, animalică, adaptată noilor condiții de viață. Dumnezeu i-a spus omului că în sudoarea frunții își va câștiga pâinea. Iar mortalitatea, finitudinea, a făcut ca acțiunile lui să aibă importanță. Știi că ai un termen limitat de acțiune, trebuie să îți întreții viața și să contribui la binele comunității din care faci parte.
Și să re-ajungi, prin actele tale, la locul din care ai fost alungat. „Și va șterge orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi; nici plangere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.” (Apoc. 21, 4) Aceasta va fi starea raiului, în care nu va mai fi suferință și moarte, dar ca să ajungi acolo trebuie să treci niște probe, să îți trăiești viața de aici așa cum se cuvine. Însă un paradis venit prea devreme, încă din lumea aceasta, așa cum este el prognozat de Musk, va deveni un iad pentru noi toți.


